Despre cainii de aret

Vechii vanatori, spuneau despre cainii de vanatoare ca daca vom dori sa avem un exemplar excelent cel mai mult conteaza rabdarea si apoi priceperea.

Placerea de a lucra cu cainele, chiar ratarea unor piese de vanat, si felul cum putem sa il determinam sa inteleaga ce dorim de la el este enorma. Trebuie create situatii in care cainele sa-si experimenteze zestrea genetica. Toate acestea trebuie repetate pana ce vor fi transformate in reflexe. Fiecare catel are personalitatea lui si caracterul lui, sunt individualizati chiar fratii din aceiasi fatare. Un catelandru scos la o vanatoare reala se poate “strica” foarte usor. Exemplu: fortarea de a intra in apa sau, mai rau, de a aarunca in apa sau frica de focul de arma care poate sa il dea peste cap. Cainele tanar trebuie luat de la inceput treptat sau poate fi compromis definitiv.

La inceput trebuie exersat aportul si  aretul. Aportul il vom face in joaca cu o minge dar nu trebuie repetat de mai mult de 10 ori; la primul semn de plictiseala intrerupem si ii dam “liber”. Mai tarziu vom lucra cu aporturi mansa cu pene si aripi de fazan, potarniche, piele de iepure.

Primele pasari vii pentru fixarea aret-ului vor fi prepelitele, mai putin cele japoneze, apoi potarnichile, fazanii, ratele, iepurii. Exista si jocul cu undita, cu aripa de pasare prinsa la capatul sforii si lucram pentru aret, determinand catelelul sa negocieze, si numai atunci il vom recompensa, chiar il vom lasa sa puna gura pe aripa.

Pontatorii insulari fac aretul mai de timpuriu fata de pontatorii continentali pentru ca reflexele sunt mai bine fixate.

Daca nu sunteti siguri pe dumneavoastra in privinta dresajului, nu incercati sa va dresati cainele singur; e posibil sa pierdeti un exemplar de valore.  Exista persoane care se ocupa cu dresajul cainilor de vanatoare si au locatiile langa terenurile de vanatoare cu diferite forme de relief. Cainii de vanatoare nu se dreseaza pe asfalt !